Si cartea si filmul

Subiectul articolului este o urmare a provocarii lansate de articolului Cand actorii „distrug” personajele… scris de Diana, la a carui comentariu am dorit sa detaliez…
In „mileniul trecut” am avut parte de o experienta, aflata la confluenta literaturii si filmului, care mi-a imprimat memoria pe termen lung.
Experienta despre care vreau sa va vorbesc se rezuma la trei nume si doua titluri:
Andrei Tarkovsky si Arkady & Boris Strugatsky, care au adus lumii productia cinematografica „Calauza” si nuvela „Picnic la marginea drumului„.
Trebuie sa recunosc ca nu ma numar neaparat printre cititorii cu predilectie ai genului SF, dar pot recunoaste creatiile de valoare, indiferent de categoria din care fac parte.
Va povestesc pe scurt contextul in care am descoperit filmul: O discutie intre amici de genul… si tu cu ce te mai lauzi in ultima vreme? „Vremea” fiind acum milioane de ani in urma…🙂
„Am vazut un film pe video…”
„Asa…Si?”
„Siii…n-am inteles nimic…”
„Dar, macar titlul…”
„Cevaaa… Stalker, parca…”
A fost suficient. Cunoscand capacitatea amicului de a pricepe aproape orice, peste medie, am luat-o ca pe o provocare. A trebuit sa dau dovada de ceva tenacitate pana am obtinut filmul, e drept, cu greu si prin mijloace nu tocmai ortodoxe.🙂 Efectul de la sfarsitul vizionarii a implicat cateva momente grele de recuplare la realitate, incheiate cu intrebarea, de buna seama retorica : „Ce a fost asta?”
Nu eram chiar un novice al fenomenului artistic rusesc, insa asta era o culme a momentului.
Daca v-am starnit curiozitatea, veti cauta si gasi cu siguranta un numar mare de recenzii pe net care, eventual, sa va determine sa vedeti filmul.
Totul e o parabola, nimic nu e cum pare. Incepand cu artificiile de regie care utilizeaza imagini miscate , cadrul in care se desfasoara actiunea fiind cel al unui laborator dezafectat dintr-un perimetru pazit, intersectarea planurilor unor realitati si continuand cu pildele pe care le ghicesti ascunse in fragmente aparent banale de actiune, ca de pilda aceea a alegerii drumului in zigzag si niciodata al aceluia drept catre un scop, totul este o capodopera care m-a marcat, dupa cum vedeti, pe termen foarte lung.
V-am provocat din titlu la un exemplu de film-carte.
Gasesc dupa cativa ani cartea fratilor Strugatsky in librarii si risc sa prabusesc astfel edificiul pe care am cladit admiratia pentru Tarkovsky, citind-o.
Nimic mai gresit! Mi s-a reconfirmat odata in plus, ca, dupa lecturi neimpuse ale autorilor rusi, mi-am stabilit propria scara de valori, acordand spiritului acestui popor, treapta cea mai inalta.
Da, e adevarat ca firul narativ al nuvelei nu se regaseste in totalitate in film, cunoscute fiind limitarile transpunerii pe pelicula a unui spatiu imaginar complex. Dar, lucrurile imposibil de exprimat prin imagine si dialog le-am regasit intre randurile cartii.
Doar o vorba sa va mai spun, despre carte,(odihneasca-se in pace Pruteanu!):
Descoperiti la finalul ei sublimul sacrificiu uman care abandoneaza scopul personal si se daruie lumii.

, , , , , , ,

  1. Lasă un comentariu

Puteti lasa un comentariu ...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: