Zimbesc, rememorind o incercare a unui politician de a ne lamuri precum ca sistemul public de pensii a fost gindit dupa o schema Ponzi
(echivalentul american al „schemei Caritas” de pe la noi). Nimic mai gresit. E adevarat ca acesta functioneaza tot pe un principiu piramidal, insa cei din virf din aceasta speta, adica pensionarii, nu au parte de o dobinda substantiala la ceea ce-au investit in perioada cind erau activi. Seamana dar nu rasare 🙂 Acest sistem functioneaza doar intr-o economie, care, fie ca ne place sau nu, functioneaza si pe baza de planificare, creind locuri de munca pentru populatia activa si astfel n-ai nici dureri de cap cu pensionarii. La noi, in momentul de fata, statutul lor e cel de asistati social 😦
Deşi plătesc de ani buni sume consistente ca şi contribuţie la sistemul de pensie şi ştiu că aş fi absolut îndreptăţit la o bătrâneţe decentă, sper (şi nu glumesc deloc când spun asta) să nu apuc zilele alea. Sunt o sumedenie de întrebări fără răspuns pe tema asta. Văzusem un calcul pe undeva un calcul făcut pe baza unui salariu de 1.100 de lei şi rezulta cu claritate de acolo că, în conformitate cu actuala modalitate de stabilire a cuantumului pensiei, într-un singur an de cotizare salariatul respectiv acoperă perioada de pensie corespunzătoare speranţei medie de viaţă a unui român. Întrebarea celui care făcea calculul respectiv este ce se întâmplă cu restul sumelor vărsate în atâta amar de vreme în care îţi plăteşti contribuţia la sistemul de pensii.
Sunt atâtea de discutat pe tema asta, inclusiv nesimţirea cu care nişte paraziţi ai societăţii cum sunt foştii membri ai celei mai nefuncţionale armate din lume (şi asta s-a văzut clar ca lumina zilei la revoluţie) cer acum pensii de patru cinci ori mai mari decât al unui doctor sau profesor, încât o simplă postare, şi un comentariu cu atât mai puţin, nu vor reuşi să acopere subiectul. Dar, de. Măcar ne mai zicem şi noi oful sperând că asta ne va răcori puţin.
Calea spre succes 
Zimbesc, rememorind o incercare a unui politician de a ne lamuri precum ca sistemul public de pensii a fost gindit dupa o schema Ponzi
(echivalentul american al „schemei Caritas” de pe la noi). Nimic mai gresit. E adevarat ca acesta functioneaza tot pe un principiu piramidal, insa cei din virf din aceasta speta, adica pensionarii, nu au parte de o dobinda substantiala la ceea ce-au investit in perioada cind erau activi. Seamana dar nu rasare 🙂 Acest sistem functioneaza doar intr-o economie, care, fie ca ne place sau nu, functioneaza si pe baza de planificare, creind locuri de munca pentru populatia activa si astfel n-ai nici dureri de cap cu pensionarii. La noi, in momentul de fata, statutul lor e cel de asistati social 😦
Deşi plătesc de ani buni sume consistente ca şi contribuţie la sistemul de pensie şi ştiu că aş fi absolut îndreptăţit la o bătrâneţe decentă, sper (şi nu glumesc deloc când spun asta) să nu apuc zilele alea. Sunt o sumedenie de întrebări fără răspuns pe tema asta. Văzusem un calcul pe undeva un calcul făcut pe baza unui salariu de 1.100 de lei şi rezulta cu claritate de acolo că, în conformitate cu actuala modalitate de stabilire a cuantumului pensiei, într-un singur an de cotizare salariatul respectiv acoperă perioada de pensie corespunzătoare speranţei medie de viaţă a unui român. Întrebarea celui care făcea calculul respectiv este ce se întâmplă cu restul sumelor vărsate în atâta amar de vreme în care îţi plăteşti contribuţia la sistemul de pensii.
Sunt atâtea de discutat pe tema asta, inclusiv nesimţirea cu care nişte paraziţi ai societăţii cum sunt foştii membri ai celei mai nefuncţionale armate din lume (şi asta s-a văzut clar ca lumina zilei la revoluţie) cer acum pensii de patru cinci ori mai mari decât al unui doctor sau profesor, încât o simplă postare, şi un comentariu cu atât mai puţin, nu vor reuşi să acopere subiectul. Dar, de. Măcar ne mai zicem şi noi oful sperând că asta ne va răcori puţin.