Nu avem nevoie de prieteni

Anunțuri

  1. Lia

    „Cine stabileste care viata este mai pretioasa decat alta? Desigur ca muschiul meu de smecher. Sa dispara toate-n mama lor de scarbosenii patrupede, vinovate de toate relele din lume.”

    Hmmm, mda… muşchiul lor de şmecheri, al celor care ar trebui să-şi asume odată ce s-au „cocoţat” în funcţii de decizie, pentru că de muşchiul lor depind multe… muşchiul acela dă tonul, stabileşte şi decide soarta naţiunii. Omul… ca şi animalul, dacă-i flămând şi „hărţuit” va ataca pentru a supravieţui. De multe ori mi-e greu să fac diferenţa intre omul cuvântător şi animalele necuvântătoare, uneori am tendinţa de-a le plasa pe cele din urmă cu o treaptă mai sus decât pe unii semeni… deoarece odată ce şi-au satisfăcut foamea se retrag. Până la urmă… cu tot progresul tehnologic se pare că am rămas la fel de „sălbatici” fiind ghidaţi de instinctele primare.
    Nu poţi pretinde „omului nou, modern” crescut printre betoane să aibă compasiune pentru animale… pentru că necunoscându-le decât din cărţi sau de la tv… la un contact direct cea care va acţiona va fi frica… instinctul primar. Şi nici „ţăranului motorizat” nu-i poţi cere mai mult… pentru că legătura dintre el şi animal s-a rupt în momentul în care nu i-a mai fost de trebuinţă. Calul a fost înlocuit de maşină, câinele de sisteme de alarmă… 😉 Aşa că nu-i de mirare… muşchiul bengos al celor ce deţin hăţurile va trage în direcţia în care vor avea ceva de câştigat ceva, fie că-i vorba de om sau animal… Şi, vor continua aşa până când pot manipula masele… şi pot, pentru că au toate instrumentele.

    Huh, am scris km. Scuze, dar mă apucă filozofeala în bună dimineaţa 😆 .

    • Imi pare rau ca am oferit inca de dimineata o astfel de imagine cititorilor. Gandul a pornit dupa intamplarea de aseara, cand dupa un drum mai lung am oprit la o bariera. Patru caini stateau cuminti langa portiera masinii din fata, oprite si ea si priveau tacuti miscarile celor dinauntrul ei. Pentru ca nimeni nu a facut vreun gest din cele pe care il asteptau, au venit langa masina mea, s-au asezat cuminti si m-au privit lung. Am lasat geamul jos si le-am vorbit. Nu mai aveam de mancare. Mancasem deja cele doua sandwich-uri pe care le luasem cu mine. M-au ascultat atenti la miscarile mele. Nu asteptau cuvintele mele chiar daca tonul pecare l-am folosit l-au inteles. Le era insa foame. S-au obisnuit cu oamenii care ii hranesc. Erau patru. Cel mai mic cat un ghem de blana se plimba de colo-colo, impreuna cu ceilalti. S-au ridicat si au mers apoi la masina din spate, cersind mut, mancare. Cainii nu ataca de foame. Si-o cauta in gunoaiele aruncate de oameni. Dintotdeauna au stat in preajma oamenilor. Probabil ar fi fost mai bine sa ramana in salbaticie.

  2. Subscriu și recunosc: chiar de nu ne face deloc cinste, aceasta este deplorabila situație în care am ajuns și fiecare din noi e responabil.

    • Iti multumesc Petru pentru gandurile tale. Sunt convins ca suntem multi care intelegem altfel Viata. Trebuia ca aceste probleme sa fie rezolvate mai de mult, printr-un cadru legislativ corect si tinand cont de implicatii. Oamenii abandoneaza tot limitandu-se la minimumul necesar. Cei de la sate isi abandoneaza animalele, femeile isi abandoneaza pruncii. Oamenii refuza obligatiile, intr-o societate in care toate sunt costisitoare.

  3. 9

    Da. Mereu mi-au fost urâţi oamenii care chinuie animalele, copiii si batranii, adica fiintele neajutorate.

  4. Cuvintele tale redau toată furia mea. Câte aş avea de spus!!!!!! Aşa, pe şleau!

    • Ce a fost de spus s-a spus. De ambele parti. Ce se intampla, are loc datorita faptului ca fiecare are dreptul sa isi dea cu parerea.
      Deoarece parerile majoritatii, indiferent care si din cine este compusa, au greutate, ceilalti trebuie sa i se supuna. La asta se adauga si o a treia parere. A celor care iau decizii. De cele mai multe ori influentate financiar, de catre altii, din afara.
      De aici nu te mai intrebi de ce AICI, se petrec toate pe dos…
      Intr-un loc guvernat de Haos, nimic nu are o directie clara. Ajungi sa traiesti de pe o zi pe alta, supravietuind evenimentelor.

  5. Mama ei de treabă, nu mai vreau să moară caii când vor câinii! :mrgreen:
    P.S. Nu renunț la prieteni, nici să mă snopească în bătaie careva! 😀

Va multumesc pentru opinie

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: