O Istorioara…

Mi-a placut dintotdeauna istoria. Aia asa cum a fost ea scrisa atunci, pentru ca fiecare o rescrie astfel dupa cum ii cer interesele. Poate de asta privesc cu ciuda pe acest batran care o cunoaste. Sau cred eu ca o cunoaste, doar pentru ca priveste cu neincredere spre ghidul nostru si adesea da din cap nemultumit de explicatiile acestuia.
Am planuit plecarea in aceasta calatorie mai demult. Am asteptat insa momentul potrivit care intotdeauna s-a dovedit cel nepotrivit in a o incepe. Nu stiam ca vom avea in grupul nostru pe acest batranel cumva simpatic dar care uneori are o privire care ma ingheata. Faptul ca pare a le sti pe toate ma enerveaza la culme.
Mi-am spus ca asa sunt toti si ca probabil nici eu nu voi fi altfel. Parca o facea intentionat.
Mi-am refacut concentrarea ascultand fascinat explicatiile ghidului si pasind cu religiozitate peste praful asternut de secole de istorie si calcat in picioare poate de insusi marele Burebista, despre care ghidul ne spune ca este poate singurul conducator despre care ar trebui sa vorbim in acesti termeni.
Ramaneam intotdeauna in urma, pierdut printre imaginile pe care cuvintele ghidului mi le transmitea prin explicatiile sale. Batranul intotdeauna era ultimul si adesea ma facea sa ma trezeasc din visare cand el simteam ca se apropie, lucru care ma facea sa ma reasez printre cei din grupul nostru, de turisti prin aceasta lume fascinanta.
Povestile despre gloriosul nostru popor m-au purtat pentru o secunda catre istoria ultimilor ani.
Spre deosebire de popoarele din vestul Europei, eu constat ca noi suntem un popor educat. E drept ca in spiritul moralei care si-a pus amprenta pe noi, prin cei aproape 50 de ani de comunism.
Noi intelegem greutatile prin care trece statul. Intelegem greutatile princare trec si guvernantii, care se zbat de 20 de ani sa ne duca aceasta tara cu totul in Europa.
Am constatat de exemplu, ca noi romanii nu ne revoltam ca alte popoare necivilizate, decat pentru idei mari.
Romanii au reactionat natural atunci cand au iesit nemultumiti in strada, pentru ca au inteles marea nedreptate care i s-a facut pastorului Tokes, au iesit in strada pentru nedreptatea facuta lui Raed Arafat. Poporul a iesit in strada pentru a-si apara dreptul la respect atunci cand a simtit sfidarea adusa insasi inteligentei lui native, ma rog, asa cum este ea, prin minciunile grave care inconjoara mizeria delarosia montana si a a iesit in strada pentru a-si spune cuvantul, atunci cand au venit unii de peste mari si oceane sa ne invete cum se pot extrage gaze de sist, sfaramand in bucati pamantul asta plin de oasele celor care au murit aparandu-l, dand o lectie celor care au crezut ca aici este sat fara caini.
Si ca un argument in plus vine si faptul ca nu a iesit in strada pentru reducerile continue ale cuantumului salariilor si a pensiilor, pentru defrisarea miloanelor de hectare de paduri, pentru scumpirea pana la nesimtire a curentului electric, gazelor naturale sau a benzinei si motorinei.
Poporul roman intelege ca tara asta iar trece printr-o perioada grea si suporta chiar si cresterea numarului de parlamentari, a parcului de masini ale demnitarilor, furtul pe fata a tot celor ce apartin de fapt si de drept lui.
In sfarsit, dupa doua milenii de istorie, acum o ducem bine. Mii de hypermarket-uri isi inalta trupurile semete, peste tot pana unde acum catva timp in urma erau doar construite sute de fabrici si uzine mizere, unde ne adunam si munceam ca robii, cate opt ore pe zi.
Cluburile private ofera clipe binemeritate de destindere pentru toti tinerii nostri stresati, care obositi de alergatura prin traficul atat de ridicat, la bordul unor masini puternice se chinuie sa isi stapaneasca sutele de cai putere pe niste strazi imposibil de catalogat. Acestia si-au castigat atunci in 89, libertatea de a-si putea isi trage sufletul si cateva pahare, in fata carora pot sa isi gaseasca partenere la fel de inteligente cu care pot socializa si lega scurte prietenii. Acum pentru fiecare roman, care in vremurile de trista amintire, aveau parte de o farmacie unica de cartier si una de garda de noapte in tot orasul, acum au aparut, in locul magazilelor alimentare sau de incaltaminte sau a tuturor mizeriilor acelea de magazine generice, multe, foarte multe farmacii si banci. Nu vorbesc despre banci de stat, acelea mai sunt doar prin parcuri unde oricum nu mai merge nimeni. Este vorba de banci straine, care ofera bani populatiei. Sa nu iti vina sa crezi. Acum vin strainii si ne dau bani.
Batranul a ajuns in spatele meu si imi face semn cu mana sa merg mai departe. Este langa mine acum.
Nu va pot spune cata furie s-a adunat brusc in mine, incat l-am privit sfidator si i-am trantit-o : Cine esti matale sa ma tot impingi de spate. Vezi-ti de treaba ta!
El si-a intors privirea spre mine si mi-a raspuns pe un ton calm si linistit: sunt Timpul, tinere.

  1. #1 by 9 on 11/11/2013 - 7:33

    🙂 Hai ca nu ma asteptam la deznodamantul asta. Dar tare adevarata e istorioara ta.

    • #2 by succesulpe on 11/11/2013 - 15:25

      Daca vrei pot sa il schimb… 😯

      • #3 by 9 on 11/11/2013 - 15:56

        Imi place asa cum e, daaarrr din curiozitate, cum l-ai schimba?🙂

      • #4 by succesulpe on 11/11/2013 - 18:37

        Sfarsitul povestioarei ar fi putut fi si asa:
        Tinere, misiunea mea este sa furnizez produsul analitic, privind comportamentul ghidului, dar ramane intre noi. Apropo, ce parere ai despre el?

      • #5 by 9 on 11/11/2013 - 18:50

        Despre ghid sau despre sfarsit?

      • #6 by succesulpe on 11/11/2013 - 18:54

        Despre deznodamant🙄

  2. #7 by Mitzaa Biciclista on 11/11/2013 - 11:25

    Mi-a plăcut genul acesta al scrierii tale. Demonstrează că poți mult mai mult.

    • #8 by succesulpe on 11/11/2013 - 15:00

      Imi pare rau ca m-am deconspitrat🙂 Era mai bine in mediocritate.😆

      • #9 by Mitzaa Biciclista on 11/11/2013 - 15:10

        Faptul că poți mai mult nu înseamnă neapărat mediocritate ci, mai degrabă, versatilitate.
        Însă mie îmi pare bine că am dat peste o poveste scrisă cu talent și care m-a ținut lipită de ecran până la sfârșit🙂

      • #10 by succesulpe on 11/11/2013 - 15:32

        Acum te-am prins! Eram sigur ca nu ai citit si alte posturi mai vechi😆

      • #11 by Mitzaa Biciclista on 11/11/2013 - 15:37

        Da, recunosc! Te vizitez de prea puțin timp să știu tot ce ai scris. Și dacă tu nu mă găseai pe mine, nici atât n-aș fi știut.
        Dar știi cum se spune: mai bine mai târziu decât niciodată.
        Oricum, între timp mi-am dat seama și de genul tău(ca gen de persoană, adică😛 )

      • #12 by succesulpe on 11/11/2013 - 15:41

        Stai sa vezi cate o sa mai afli. O sa-ti pui mainile-n cap 😆

  3. #13 by Mirela on 11/11/2013 - 18:38

    Mi-a placut ironia ta, prezenta aproape pe tot parcursul povestirii. Si eu fac asa adesea, dar numai in fragmente. Tu ai taiat pe lung venele😀, iar la finalul asta chiar nu ma gandeam, a fost cu nod in gat un pic. Ai dreptate.

  4. #14 by Mélanie on 11/11/2013 - 19:16

    Bonsoir Gé!🙂 excelent articol, but then again: stii ca la situatia din România nu ma autobag în seama ca sa ma aflu-n treaba, d-acilea dân Galia…🙂 ca si Miss free star-9, m-am oprit la ultima-ti fraza ce mi-a reamintit de l’histoire des sentiments… cum stii franceza, voilà de vezi, daca ai timp si „chemare”, naturalmente:🙂

    Il était une fois, une île où tous les différents sentiments vivaient: le Bonheur, la Tristesse, le Savoir, ainsi que tous les autres, l’Amour y compris. Un jour on annonça aux sentiments que l’île allait couler. Ils préparèrent donc tous leurs bateaux et partirent. Seul l’Amour resta. L’Amour voulait rester jusqu’au dernier moment. Quand l’île fut sur le point de sombrer, l’Amour décida d’appeler à l’aide. La Richesse passait à côté de l’Amour dans un luxueux bateau. L’Amour lui dit: „Richesse, peux-tu m’emmener?” „Non car il y a beaucoup d’argent et d’or sur mon bateau. Je n’ai pas de place pour toi.” L’Amour décida alors de demander à l’Orgueil, qui passait aussi dans un magnifique vaisseau: „Orgueil, aide moi je t’en prie!” „Je ne puis t’aider, Amour. Tu es tout mouillé et tu pourrais endommager mon bateau.” La Tristesse étant à côté, l’Amour lui demanda: „Tristesse, laisse moi venir avec toi.” „Ooh… Amour, je suis tellement triste que j’ai besoin d’être seule !” Le Bonheur passa aussi à côté de l’Amour, mais il était si heureux qu’il n’entendit même pas l’Amour l’appeler! Soudain, une voix dit: „Viens Amour, je te prends avec moi.” C’était un vieillard qui avait parlé. L’Amour se sentit si reconnaissant et plein de joie qu’il en oublia de demander son nom au vieillard. Lorsqu’ils arrivèrent sur la terre ferme, le vieillard s’en alla. L’Amour réalisa combien il lui devait et demanda au Savoir: „Qui m’a aidé?” „C’était le Temps” répondit le Savoir. „Le Temps?” s’interrogea l’Amour. „Mais pourquoi le Temps m’a-t-il aidé?” Le Savoir sourit plein de sagesse et répondit: „C’est parce que seul le Temps est capable de comprendre combien l’Amour est important dans la Vie.
    * * *
    bonne soirée & à+!🙂 Mélanie NB

    • #15 by succesulpe on 11/11/2013 - 19:55

      Melanie, je te remercie pour la version „galoise” de cette histoire🙂 Morala suna la fel de bine in toate limbile pamantului.
      Postarea nu se doreste a fi a challenge to discussion. Just look to the its amusing parts.

Puteti lasa un comentariu ...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: