Hashtag

Seara s-a lasat rapid, acuarelizand cerul in mii de nuante. Imaginea imi aminteste de o zi din vara anului trecut.
Primisem un call de la un amic, un fel de fellow, printre medicii din Stuttgart, care ma invita la el, pentru a petrece un sejur alaturi de el si familia lui. Era un fel de feedback a invitatiei pe care i-o facusem eu cu un an inainte, dar careia el nu i-a dat curs invocand ceva motive de job. Eu nu stiu cata expertiza are el in cardiologie insa va spun ca este un  tip cool iar Carmen, sotia lui, mi-a fost prietena un timp, lucru de care el nu a aflat niciodata. Stiu ca am reflectat ceva timp la propunerea lui.  Dupa o sedinta de brainstorming cu mine insumi si parcurgerea catorva site-uri, link-uri, si alte cateva zeci de click-uri, am conchis ca numarul avantajelor depasea pe cel al dezavantajelor si am luat hotararea de a-i accepta invitatia. Nu sunt mare fan al calatoriilor insa am considerat este o decizie buna si fezabila, unde exceptand ambuteiajele, cei 1800 km speram sa imi para placuti, mai ales daca mai puneam la socoteala si vizitarea catorva monumente ale civilizatiei de prin marile capitale ale Europei, Budapesta si Viena, cat si a atator showroom-uri, mall-uri dar si lungile drumuri de shopping prin atatea boutique-uri,  in cautarea unui gadget interesant vandut impreuna cu un oarecare device oferit ca bonus, dar mai ales reintalnirea cu vechii mei prieteni. Mai mult, chiar ma saturasem de noptile cu binging si show-uri sexy, sperand in final intr-o adultizare a atitudinii mele fata de viata totusi, nu ? Asta ar putea fi si momentul meu de efasare sclipitoare, dintr-o viata in care au loc atatea dar nu se intampla nimic.
Sa nu mai vorbesc despre nenumaratele selfi-uri share-uite pe instagram si facebook. Eh cum va suna asta? La fel de bine imi suna si mie in cap, in timp ce after-shave-ul imi patrundea in piele lasandu-mi in gura acea fragrance de je ne sais quoi rahat. Ati observat cred ca exista un fel de endemicitate la noi, tinerii de astazi, in ce priveste pasiunea noastra pentru postarile pe retelele de socializare, atitudine pe care nu mi-o explic inca…
Este ca o engrama pe creier, care ne creioneaza viata ca un eye-liner, asemenea pasiunii pentru bere, sex si barbeque.
Trebuie sa intelegeti si voi ca eu, ca un adevarat free-lancer trebuie sa ma descurc si eu cumva. Chestia cu full-time-ul nu m-a pasionat prea mult. As fi vrut sa devin specialist in futurologie, dar am renuntat ulterior, cand  am aflat care ii este obiectul de studiu. Dupa o perioada de dolce farniente am optat pentru arta. Ca designer puteam sa imi desavarsesc talentul in crearea unei linii moderne de dres-uri eau chiar egari, adica cum s-ar putea spune sa fac si eu ceva, spre paguba nimanui si spre profitul tuturor. Am avut intotdeauna in minte o imagine care imi aparea nu in prim plan sau groplan  ci poate intr-unul total, care imi umplea mintea topindu-se apoi incet intr-un fondu prelungit, a unor fapturi in monokini abordand un stil glamour, pe malul marii sorbind dintru-un pahar inalt cu pai si umbreluta un juice, sau poate o café-frappe servita pe o tavita de argint pe care este asezata o floare de orhidee.  Am sfarsit prin a ma ocupa de etologie si acolo am ramas. Un timp.
Toate acestea imi revin vii in minte si acum. Ce vremuri demult apuse…
Prietenul meu a fost mai aplicat. A studiat medicina in capitala si dupa ceva fusareala a luat drumul strainatatii, la rupt ciolanele. Si se pare ca pentru el a fost un boom, pentru ca a reusit sa se incadreze in civilizatia de acolo. Chiar daca a plecat ca un gastarbaiter, l-am gasit intr-o cottage cocheta, bricolata cu mult bun gust de fostul proprietar. Chiar imi si venise in minte un haiku potrivit pentru imaginea care imi era proiectata in fata ochilor. Odata ajuns, am parcat si cautam din ochi adresa cand iata, i-am vazut pe cei doi in fata casei, facandu-mi din mana ca am parcat gresit. Mai tarziu aveam sa aflu ce inseamna asta dupa cuantumul amenzii pe care am platit-o.
Bucuria revederii a fost incredibil de mare si dupa ce i-am imbratisat vartos pe amandoi, am ramas toti trei ore intregi pe canapea, povestind despre cate s-au mai intamplat intre timp.
Trecusera ani. Despre el nu mai stiam nimic dar am aflat de pe facebook  si astfel am reinodat legatura dintre noi incat dupa atatia ani, am putut sa ne intalnim si sa stam la povesti. Sotia lui, care devenise repede decorsetata si datorita atitudinii noastre joviale, a stat cu noi si ne-a povestit cate in luna si in stele, despre cooking, caramelage-uri, minunata granita, porridge-ul sau raviloli pe care ni le va prepara pe durata vizitei mele, incat el a ramas vadit surprins.
Seara s-a incheiat cu o cina servita afara in micul chiosc aflat in curte. A fost ca la un fel de agroturism dar cu ceva mai mari pretentii. Pe cer, la apus, se intindeau nori mirific colorati, ca de sarbatoare.
In urmatoarele zile am colindat orasul in lung si in lat, mancand cate un hamburgher sau cate un hot-dog dar ne refuzand nici cate un bratwurst picant ori un carnat bavarez sau snitzel vienez, stins cu una sau doua halbe de Jever sau Weihenstepharner Pilsner, a carui denumire am reusit sa o pronunt numai dupa a patra. De obicei un corn cu iaurt de printr-o iaurgerie, sau cate o gelato care sa-mi ostoiasca setea erau bunatatile zilnice.
Mergeam pe trotuarul unor lungi strase si priveam cand in afara cand  inlauntrul meu si constatasem ca vechile cursurile isi pusera amprenta asupra gandirii mele. Cred ca treceam prin acea perioada de mari schimbari despre care vorbeam si de care ma temeam.
Trecatorii, oameni cu fete zambitoare sau uneori lipsite de expresie, punkisti sau hipsteri grunge, cu pantofi din hunting si pantaloni regingotati, un fel de mancurti fara background, fara perspective, niste outsideri cu ortostatismul modificat, o rana pentru istorie.
Mi se parea un fel de spectacol grand-guigol cu scene labartate in kitsch pornita dintr-o atmosfera de imobilism si imundicitate generala. Aici un mare magazin, dincolo un fastfood colorat cu autocolante, unde poti servi o cafea sau breakfast-ul, mai depare o firma de brokeri si un establishment al puterii, intre care se casca un spatiu insurmontabil. Frangleza mea mi-a fost de la fel de mult ajutor cat si romgleza proaspat updatata. Noroc ca stiam sa citesc pe etichete iar cash-ul potrivit realiza by-pass-ul necesar intrarii in posesie a ravniturii. Wall-uri intregi cu reclame iti luau ochii si incarcau megabyte-ii de memorie a smartphone-ului. Tipe in tinuta office avand un look si un make-up cool, se indreptau inspre sau dinspre joburi. O atmoisfera de acceptare loiala a drepturilor si obligatiilor, de fair-play cladita pe recunoasterea locului fiecaruia intr-o societate de consum liber consimtita.
A existat la momentul potrivit un know-how politic si tehnologic, un protocronism specific german care a adus aceasta lume in locul in care ea se afla acum. Acum tot ce imi doream era doar ca cele cateva zile petrecute acolo sa se lase cu happy-end si fara modificari prea mari in mentalitate dupa aceasta apuntare in acest mare puzzle irecognoscibil, dar la intoarcere, timp de cateva saptamani m-am comportat ca un hibakusha scapat din dezastru.
Despre Mihai si Carmen numai bine. As putea scrie despre ei un eseu ce cred ca ar putea deveni un best-seller. Ei sunt fericiti acolo chiar daca muncesc toata ziua. Sau poate ca tocmai pentru asta.

.


, ,

  1. #1 by krab607 on 10/05/2016 - 18:46

    Gi, m-am “focusat” cît mi-a stat în putere ca să-nţeleg ce povesteşti. Bine că măcar de “binging” mai ştiam ceva, noroc de setul ăla cretin de reclame…🙂 dar la hibakusha m-ai pierdut de tot.
    Lăsînd la o parte ironia care pe mine m-a uns pe suflet, să nu te miri dacă peste vreo cîtiva ani vom avea dificultăţi majore în a ne înţelege cu tînăra generaţie, dacă nu cumva lucrul ăsta se şi întîmplă deja. A nu se înţelege că noi n-am fi tineri 😉 dar există unii şi mai tineri decît noi. Nu ştiu dacă fenomenul ăsta e de condamnat sau nu. E o modă sau o modalitate a celor foarte tineri de a încerca să fie cool sau e un “must” al timpurilor ăstora ca o consecinţă a fenomenului de globalizare? Vorba aceea, ne simţim cetăţeni ai lumii…şi tare prost am mai înţeles lucrul ăsta. Trăiesc cu impresia că ăstora le e ruşine să vorbească româneşte , dar mă consolez cu speranţa că odată cu vîrsta vor trece şi fumurile astea… Dacă nu, atunci nu pot decît să mă bucur că am apucat să învăţăm ceva engleză şi “un peu” de franceză, atît cît să putem măcar deduce astfel de “ înţelesuri’.
    N.B.1 – Vezi, pînă şi una ca mine, care tocmai a încercat să combată fenomenul şi-a dat cu firmuliţa-n cap. Ce e ălă must, măi dragă? Din ăla din struguri sau din ce?😆

    • #2 by succesulpe on 10/05/2016 - 19:35

      Treci rar pe aici insa atunci cand o faci se vede in comentarii. Da, ai prins ideea si ma bucur ca ai citit dincolo de randuri. Este adevarat ca traim cu totii vremuri cu mari schimbari care duc inexorabil la pierderea identitatii nationale.
      Acum stim ca globalizarea este o realitate ale lumii contemporane, proces caruia nu ne putem prea mult opune. Sub motivatia ca deschiderea spre universalitate este un proces care caracterizeaza pe orice om inteligent unii acceptam uniformizarea si ne renegam originile, fundamentele spirituale si peste doua milenii de istorie pe acest pamant in care s-a scurs sangele stramosilor nostri pentru a-i pastra identitatea. Se pare ca scopul final este demolarea statelor nationale iar superficialitatea si lipsa de cultura a smartfonagiilor, contribuie devastator la asta in fiecare moment.

  2. #3 by racoltapetru6 on 11/05/2016 - 7:46

    Citind rândurile de mai sus, mi-am amintit instantaneu de lingvistul George Pruteanu și câtă dreptate avea el când combătea atacurile la limba română. Ne-ar trebui mai mulți ca el, dar și receptivitate.

    • #4 by succesulpe on 16/05/2016 - 18:55

      Ah, da Petru. Insa cand l-am avut publicul prea plin de cultura generala, l-a alungat de pe ecrane, considerandu-l prea plictisitor probabil.

  3. #5 by Mirela on 20/06/2016 - 23:13

    Trebuie să ”devină viral” textul, altfel n-am făcut nimic. Nu ești viral, nu exiști !🙄

    • #6 by succesulpe on 21/06/2016 - 6:09

      Corect Mirela! „Caci multi sunt chemati, dar putini alesi” dupa cum spune Ev.dupa Matei (22.14)…m-am informat, ca nu vorbim prostii aici, deci n-am nici o sansa la existenta.
      Succesul este efemer ca ceata, iar eternitatea ar putea fi treapta finala a timpului, precum neantul sublimarea ultima a eternitatii, dupa cum spunea Emil Cioran.
      Asa ca vax albina mai pe romaneste

  4. #7 by Mirela on 20/06/2016 - 23:20

    P.S. Eu foarte recent am aflat ce înseamnă hashtag, îl tot auzeam dar nu am aprofundat, până când niște băieți la un radio vorbeau diverse și m-am prins ce e ăla. Greu domnule cu astea… și când abia am răsuflat un pic, aud acum ceva de un ”emoji” care aparent e un emoticon dar cred că are ceva special… nu mă prind, dar aflu eu până la urma😉

    • #8 by succesulpe on 21/06/2016 - 6:20

      Aa, nu stii ce sunt Emoji? Este ultima denumire pentru emoticoanele folosite la postari, comentarii sau mesaje pe telefonul mobil. Pana acum telijentii au desenat 845 de emojii <–de-astea

Puteti lasa un comentariu ...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: