ţapul ispăşitor

Adesea este gasit cineva ca si ţap ispasitor pentru lucrurile care nu ne-au iesit noua bine, ca sa fim delicati in exprimare.
Habar n-am cati dintre noi au cautat sa afle povestea care se ascunde in spatele acestui ţap.
A` propos, habar n-am sau habar nu am si de unde cu habarnamul asta asta? Deja e prea mult pentru momentul asta al zilei. Apropo de à-propos si de déjà, acestea vin din franceza generatiei trecute la fel cum facebuc vine de la generatia tanara, asa ca sa gasim un ţap ispăşitor pentru cele care este.
Si iata cum se inchide cercul si revenim la oile noastre. Pardon, la ţapul nostru.
Cica prin Levitic 16,7 pana la 31, se face vorbire despre o zi a jertfei la evrei, undeva prin octombrie – noiembrie, numita chiar “Ziua Ispasirii” sau Yom Kipur, in care erau sacrificati doi ţapi. Unul era adus drept jertfa lui Dumnezeu pentru iertare, iar celalalt era lasat liber in pustie dupa de erau marturisite asupra lui, toate pacatele poporului.
In aceasta zi se interzice orice activitate si se tine post negru fara alimente si fara apa, sa nu mai zic de alte alea, cica pentru a lasa omului timp pentru pocainta.
Asadar un un tap era ales drept jertfa lui Dumnezeu, pentru a duce cu el in pustie toate pacatele poporului. Interesanta abordare nu ? Si e din vechime! Ce inventivi suntem.
Si la evrei era ales un ţap. Vechii greci intretineau pe acei farmaci, oameni care erau purtati pe strazi unde orasenii puteau sa isi reverse asupra lor prin lovituri si injuraturi toata frustrarea acumulata.
Romanii il aveau pe Mamurius Veturius, un om imbracat in blana si pe care in fiecare an pe 14 martie dupa ce il loveau cu biciul, il alungau din oras pentru toate relele care s-au intamplat acolo.
Unele triburi din India aveau oameni speciali intretinuti pentru a fi ulterior sacrificati pentru un mai mare noroc al tribului.
Japonia ii avea pe cei din casta burakumin asupra carora era varsata toata frustarea din societate.
Asa ca nu mai este nimic de spus.
Si ca sa nu lasam treburile neterminate: „habar” inseamna ceva de genul: veste, cunoștinta, idee, grija, preocupare, ceea ce stiti si voi adica a nu avea cunostinta de ceva. Sau consiinta, ca tot vorbiram de tap.

.


, ,

  1. #1 by La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur on 12/06/2016 - 7:15

    Am citit în adolescență Țapul ispășitor de Daphne du Maurier! E un fel de Prinț și cerșetor, un tip petrece o zi și o noapte cu cineva care îi seamănă leit. Dimineața lumea i se adresează cu apelativul domnule Conte, iar străinul dispăruse cu toate lucrurile lui.
    Cei din India se numeau maraja (parcă) și erau linșați, ca toată lumea să aibă o bucățică din ei.

    • #2 by succesulpe on 12/06/2016 - 7:22

      Da interesanta abordare moderna a unui mit vechi. O vesnica si continua schimbare de tactica si practici, dar in esenta acelasi lucru.Unul face si altul trage.

      • #3 by La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur on 12/06/2016 - 7:24

        Într-un fel asta am simțit eu ca purtătoare a numelui Maria. Toți au vrut câte o bucată din mine ca dintr-o plăcintă.

      • #4 by succesulpe on 12/06/2016 - 7:43

        Multi dintre noi ne jertfim pentru o cauza nobila si chiar nu stiu daca consimtim la sacrificiu pentru greselile altora. Este drept ca nici nu suntem sfinti.

  2. #5 by La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur on 12/06/2016 - 7:22

    Frazer evocă în Creanga de aur un obicei din India, Meriah, obicei descris de ofițerii britanici, îngroziți de barbarismul acestui ceremonial, venit din străvechime, dar practicat încă în secolul al XIX-lea, chiar după ce acesta a fost interzis prin lege. Astfel Meriah este o victimă destinată sacrificiului uman pentru fertilitatea câmpurilor. Poate fi o fată sau un băiat, o femeie sau un bărbat, fiu sau fiică a altui sacrificat. Aceste ființe puteau fi cumpărate de comnunități și puteau trăi ani buni înainte de sacrificiu. Un bărbat Meriah se putea căsători tot cu o femeie Meriah, puteau avea copii, proprietăți, dar rolul lor era acela de sacrificat.

    • #6 by succesulpe on 12/06/2016 - 7:35

      Multe popoare ale lumii antice incepand cu mesopotamiemii si terminand cu aztecii se foloseau de sacrificiul uman ca parte a ofrandei aduse zeilor, aratandu-si in felul acesta veneratia si cerand in schimb induplecarea si iertarea pentru pacate. Practica sacrificiul uman in ritualurile religioase avand drept scop cererea adresata zeilor se regaseste si la traci. De atunci nu s-au schimbat prea multe se pare.🙂

      • #7 by La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur on 12/06/2016 - 7:39

        Desigur!🙂
        Asta îmi amintește de Kesarion Breb și de renunțarea la iubire pentru a fi un decheneu. Tot un fel de moarte ritualică, dar în sinele cel mai intim.

      • #8 by succesulpe on 12/06/2016 - 7:52

        De ce oare trebuie sa renunti la iubire pentru a fi preot al lui Zamolxis. De ce trebuie sa renunti la sentimente umane pentru ca sa intelegi tainele lumii. Dumnezeu este de asemenea foarte razbunator cu cei care nu ii asculta poruncile. Ca o concluzie rapida,toti cei care se cred deasupra lumii sunt critici si razbunatori.

      • #9 by La Fee Blanche - Contesa de Chou-Fleur on 12/06/2016 - 8:35

        Habar n-am!🙂
        Poaate că totul are vreun sens pe care eu ca profană nu îl dibuiesc.🙂

  3. #10 by 9 on 12/06/2016 - 7:48

    Nu mi-a plăcut niciodată să fiu sa să am un ţap ispăşitor. Miroase…urât.😉

    • #11 by succesulpe on 12/06/2016 - 7:56

      Tapul ?!
      Eu credeam ca miroase a iarba si flori de munte !

      • #12 by 9 on 12/06/2016 - 7:59

        🙂 De unde flori de munte dacă e lăsat în pustiu?

      • #13 by succesulpe on 12/06/2016 - 8:01

        Greu de dat un raspuns la intrebarea asta.
        Dar uite ca am aflat: De aici:

  4. #14 by racoltapetru6 on 12/06/2016 - 8:37

    Ar trebui reabilitat țapul ăsta, că destul a suferit pentru alții. Să ne orientăm spre boi și măgari, că încă avem destui.😉

  5. #15 by Georgeta R. M. on 12/06/2016 - 15:06

    Era o practică veche și molipsitoare care arată că oamenii nu doreau să aibă conștiința propriilor greșeli, valori. În loc să se despătimească, să renunțe la viciile sau defectele lor preferau să aibă un țap ispășitor din vreme în vreme, era mai simplu și confortabil, în loc de educație. Oare o mai fi existând și azi ?
    Toate cele bune !

    • #16 by succesulpe on 13/06/2016 - 5:16

      Toate lucrurile bune pe lumea asta dainuesc si se perpetueaza ca traditie. De ce sa se renunte tocmai la aceasta practica cand este atat de practica, de simpla si ofera atat de bune rezultate?

Puteti lasa un comentariu ...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: