Semeni vant culegi furtuna

„Semeni vant, culegi furtuna” spune o vorba din batrani.
Si cand spun batrani, ma gandesc intotdeauna la acele persoane care poate ne sunt profesorul care m-a invatat carte, constructorul care mi-a cladit casa in care locuiesc, la cel care si-a jertfit tineretea pentru ca eu sa mi-o traiesc frumos pe a mea. Dar cati gandim asa.
Adesea privim la batrani ca la niste poveri in jurul nostru, ca la niste persoane care mai mult ne incurca in goana noastra continua. Ca la cei care ne ocupa locurile de munca si apartamentele, ca la cei care umbla pe strada in loc sa-si vada acasa de pensia si de cutiile lor cu medicamente si de statul lor cat mai departe de noi toti ceilalti, care suntem foarte importanti pentru noi.
Noi suntem copii unei generatii care ne-a crescut asa cum s-au priceput, in spiritul corectitudinii, al muncii si responsabilitatii fata de societate si al respectului fata de aproapele nostru. Intre timp noi am mai simplificat dintre reguli pentru ca acum suntem… liberi. Si am ajuns ceea ce suntem, cu bunele si cu relele noastre.

Ma gandesc tot mai mult, privind in jur, ca la modul in care noi ne educam la randul nostru copiii, incepand cu exemplul personal si al atitudinilor noastre, ca la randul nostru vom avea parte de cel putin acelasi fel de respect dupa cum il avem si noi fata de batranii nostri, desigur ca tot dupa simplificarile pe care le vor face si ei la randul lor. Si atunci sa te tii.

  1. em

    „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”, zice o vorbă din bătrâni și bine zice.

  2. Bătrânii și tinerii se completează unii pe alții. S-a observat cum copiii trăiesc o copilărie mai fericită dacă au alături și bunici, iar aceștia din urmă se simt mai bine când sunt în preajma nepoților.

    • Asta asa era pana de curand insa acum copii traiesc o copilarie mai fericita daca au in maini o tableta sau un telefon de ultima generatie, cat despre batrani, doar daca isi inchid televizorul si stau in casa in compania cartilor sau pasiunilor care le-au incantat tineretea. Si unii si ceilalti par a se instraina tot mai mult reciproc. Si o spun cu regret.

***********************************************************************************************************************************************

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: