Ștefan Câlția, pictorul

Cautand prin galeria marilor artisti pentru materialul din aceasta vineri, privirea mi-a ramas atitita asupra unei lucrari a pictorului Ștefan Câlția, despre care chiar nu stiam nimic.
Informatii am gasit intr-un articol scris de Laurentiu Ungureanu pentru Adevarul:
Ștefan Câlția s-a nascutla 15 mai 1942 in Brasov. Scoala generala a facut-o in comuna Sona, iar intre anii 1959-1963, a urmat cursurile liceului de Arte Plastice din Timisoara.
In 1964, a fost profesor de desen in satul Sercaia, judetul Brasov. 1970 a fost anul absolvirii Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucuresti, ca sef de promotie, la clasa profesorului Corneliu Baba.
Din 1993 a fost profesor la Universitatea Nationala de Arta din Bucuresti.
Ștefan Câlția a expus picturi in muzee din strainatate, in tari ca Norvegia, Elvetia, Danemarca, SUA, Canada. In 2008, a primit Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Mare Cruce si Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, iar in 2012 Crucea Casei Regale a Romaniei.
Dincolo de datele personale ale pictorului, interviul reproduce discutia libera avuta de reporter cu pictorul Câlția, despre cateva momente din viata acestuia, pe care le reproduc aici, insa textul original este fermecator. Este ca o fila de istorie, a unor vremuri despre care cunoastem putine lucruri.

“Imi amintesc ca, pe la 9-10 ani, cu un prieten de-al meu, am intrat pe o poarta la un vecin, care avea pe prispa o vița intinsa, de care atarnau niste struguri usor copti. Ne-am dus si noi sa luam cativa ciorchini. Exact cand sa-i luam, batranul care locuia in casa a iesit, noi am fugit, si am crezut ca nu ne-a vazut. Pe seara, ne-am asezat pe banca alaturi de bunica si cu batranii, la poarta, cum se strangeau ei de obicei. Si apare mosul, cu un cosulet plin cu struguri. Ii da bunicii: „Mama Dochie, uite niste struguri copti. Ca or trecut niste copii pe la mine si asa mila mi s-o facut de ei ca or luat de jos numa’ de-aia acri“. Mosul s-a uitat la noi: „Hai, ma, luati cate-un strugure“. Noi tremuram, nu stiam ce sa facem. Acestia erau taranii simpli, cu frica lui Dumnezeu, care te invatau firesc sa ai un anumit comportament.
………………………………………………………………………………………
Munceai, ca aveai norme. Si mai erau si alte motive. Erai constient ca acasa nu iti ajungea ce aveai. De obicei, cu banii aia ne cumparam pantofi cand incepeam scoala. Pentru ca se intampla ca unul sa se duca la scoala si altul sa stea acasa, ca nu avea ghete.Voi stiti ce sunt alea cartele si bonuri? Nu doar pentru mancare, pentru panza! Aveai drepturi limitate la panza. Ca sa-si faca o femeie o rochie, n-avea bonuri indeajuns. Primea doi metri de stamba, mai lua inca doi de la alta si facea o rochie. Si asa era si cu ghetele copiilor. Am stat cu tata la coada la incaltari, cu paturile in cap, ca venisem cu o zi inainte, sa stam acolo, sa nu pierdem randul, eu cu masura la mine, iar pentru ceilalti frati, mama le facuse din carton talpile. Si, in toata invalmaseala aia, tata s-a infuriat, a zis ceva urat cu voce tare si imediat l-au luat politistii. L-au bagat inauntru, a venit un plutonier si i-a zis celui care mai era in camera ca rezolva el cazul si sa iasa afara. S-a uitat la tata si i-a zis: „Nene Aurel, tine-ti gura, ca ai copii. Fugi acasa!“. Daca n-ar fi fost el… Asta era lumea aia.”

Stefan Caltia

Stefan Caltia

Stefan Caltia

.


Anunțuri

***********************************************************************************************************************************************

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: