O carte pentru generaţii: Sfârşitul copilăriei – Arthur C. Clarke

Cărţile. Pentru mulţi cei din generaţia fără speranţă cărţile au constituit evadarea din acea lume. Romanele fie ele poliţiste, de aventuri sau de dragoste, ne-au deschis mintea şi spre altfel de judecăţi decât spre cele către care puteam noi să ajungem prin propria noastră experienţă de viaţă.
Unii am empatizat cu personajele romanelor pentru care am simţit simpatie şi au constituit atunci adevarate modele de viaţă, alţii doar am adăugat informaţii distincte, despre care, dacă este sa ne luăm după Camus, filozof şi jurnalist născut în Algeria franceză şi laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1957, care spunea despre acestea, că tot ce adunăm în noi drept conostinţe distincte, vor rămane pentru totdeauna distinct de noi, lucru ce se dovedeşte a fi în mare parte adevărat, atunci rolul acestor romane a fost unul minor, doar unul pentru omorârea timpului, un timp infinitezimal la scară cosmică dar important pentru fiecare fiinţa conştientă de existenţa ei efemeră.
Despre ideea care a stat la baza romanului lui Sir Arthur C. ClarkeChildhood`s end” – (Sfarsitul copilăriei),  nu se poate spune că poate rămane fără ecou în mintea niciunuia dintre cititori dupa citirea acestuia. Acest roman depăşeste cu mult orice idee a romanelor SF scrise pâna la el şi îl face unic genului.
Nu trebuie sa fii adept al Sci-Fi pentru a realiza ce schimbări si implicaţii radicale de natură socială, materiala, de mentalitate, sau de constiinţă poate aduce apariţia pe cerul unor mari capitale ale lumii, a unor gigantice nave extraterestre, care pur şi simplu nu fac nimic în aparenţă…
Doar şi numai prezenţa acestor nave, care stau pur şi simplu pe cer, aduc şi pun mari semne de întrebare locuitorilor Pamantului care ajung să se simtă cum şi sunt de fapt, fiinţe mici şi neînsemnate.
Sosirea overlorzilor va aduce pacea uiversală sau distrugerea? Sigur este că aduce Sfârşitul copilăriei...
Acest roman care a aparut la editura Nemira în a treia ediţie, merită citit nu pentru că autorul este considerat printre clasicii literaturii SF, ci pentru mesajul său profetic, straniu dar profund de logic şi plauzibil în acelaşi timp, pe care îl lansează ca o provocare tuturor cititorilor săi.
Pentru comozi ii informez că există şi versiunea cinematografică a acestui roman, realizat pare destul de bine, dar care ca orice producţie cinematografică, te face să vezi doar versiunea limitată la ce a vrut, putut şi înteles regizorul, doar la ce au reuşit actorii să ofere prin talentul lor artistic.

  1. Gi, ma bucura nespus aducerea ta in prim plan a acestui roman SF pe care l-am citit cindva si evident ca mi-a placut. Sint fan! 🙂 Incerc sa rememorez din aceasta experienta ceea ” ce nu a ramas distinct de mine” deci ceea ce a ramas dupa lectura cartii si vom mai vorbi. Fug catre serviciu acum dar „raminem conectati”. 🙂

    • In speranta ca vom gasi putin timp pentru a schimba cateva opinii nu-mi ramane decat sa promit ca voi reveni asupra subiectului si ca desigur, „keeping in touch” , asa ca sa ne mentinem in trend 🙂

      • Gi, am revenit! 🙂 Vreau să comentez un moment din naraţiune care mi s-a părut că ar fi putut constitui un prim final al cărţii şi care n-ar fi limitat cu mult mesajul transmis. Este vorba despre momentul revelaţiei: chipului lui Karellen. Vezi, aminteai despre lucrurile care rămân sau nu rămân distincte de noi. Iată că pentru mine ceea ce a rezonat şi a rămas în urma lecturilor a fost şi acea meditaţie asupra caracterului creatorului/creatorilor acestei lumi. Nu-mi cere nume fiindcă pentru mine nu este esenţial cine a gîndit ci doar ceea ce a transmis : că suntem creaţia unor demiurgi sau elohimi sau semizei sau daimoni, ai unor entităţi imperfecte, deci de ce n-am putea asocia acestora un chip hidos, după şabloanele umane, tocmai din frica şi neîntelegerea raţiunilor pentru care ei lucrează. Limitarea minţii umane şi ignoranţa, acum şi dintotdeauna, au creat de-a lungul timpului mituri si legende, pe care, parte dintre ele, evoluţia ştiinţei le-a demontat.
        Acum, ca să revin la momentul de care povesteam, am avut prima perplexitate de pe parcursul lecturii. Cum ar fi dacă ingerii căzuţi ar fi fost cei care ne-au creat şi cei care ne supraveghează evoluţia către un ţel care depăşeste raţiunea umană? Aşaaaa… doar de dragul filosofiei 🙂

      • Citindu-ti mesajul, nu am putut sa nu fac conexiuni dintre cele mai interesante, incepand de la gandul ca lumea asta este prea frumoasa si complicata pentru ca sa fi aparut asa, deodata, trecand prin teoria atotevolutionista si esuand printre randurile romanului Cain al lui Jose Saramago, acest scriitor cu o imaginatie inepuizabila si al carui umor subtil face deliciul oricarui cititor caruia ii place sa gandeasca la ce se ascunde dincolo de cuvinte si asta doar pentru ca ai amintit de ingerii cazuti care ne vegheaza, despre care Saramago aduce usor vorba in episodul in care apare o Eva lihnita de foame care disperata se duce sa ceara niste fructe heruvimului ce pazea Gradina Edenului …

  2. Pingback: Ingeri sau demoni ? | Calea spre succes

***********************************************************************************************************************************************

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: