Scurtă pagină de istorie a României

Cei mai multi am trecut in anii de scoala, precum „gasca prin apa”, printre lectiile de istorie a românilor. Poate ca de vina era lipsa interesului la acea varsta pentru acumularea acestor cunostinte, comparativ cu altele…
Ca urmare, unii dintre noi am completat golul ramas prin studii ulterioare si am descoperit lucruri interesante.
Aflam asadar ca intre anii 1914 si 1940 România s-a aratat intotdeauna ca un stat atasat idealurilor pacii si independentei, al suveranitatii tuturor popoarelor europene, al bunei vecinatati dar in acelasi timp ostila oricaror tendinte anexioniste sau de dominatie si asuprire nationala.
Pentru asta marii ei oameni politici, diplomati de mare calibru ca I.G.Duca, Nicolae Titulescu, I.I.C. Bratianu, Take Ionescu si altii, au avut merite incontestabile la crearea si afirmarea unui sistem national in politica externa, bazat pe intelegerea si apararea intereselor României, care sa ii asigure tarii securitatea, independenta si integritatea teritoriala, a carei frontiere i-au fost fixate prin tratatele de la Paris 1919-1923 si confirmate prin Statutul Ligii Natiunilor Unite.
România o tara pasnica dar bogata, aflata la raspantia marilor imperii, a fost intotdeauna ţinta si victima politicii expansioniste a tuturor marilor puteri.
România din pacate intotdeauna si-a bazat politica pe incredere si pe aliante. Amandoua insa sunt inselatoare.
Chiar daca prin eforturile diplomatice ale personalitatilor politice ale acelor vremuri si prin participarea la luptele din Primul Razboi Mondial, România a reusit sa isi desavarseasca unitatea national statala, lucrurile nu au mers asa usor.
Stim ca România inca din 1883 era membra in Alianta Puterilor Centrale din care mai faceau parte Imperiul Rus, Regatul Unit, Republica Franceza si ulterior Italia, Japonia si Statele Unite. Chiar daca era membra a acestei Aliante, România si-a pastrat mult timp o atitudine de neutralitate in marea conflagratie, Guvernului de la Bucuresti urmarind ca in viitoarea organizare politica teritoriala de la sfarsitul razboiului sa ii fie recunoscut dezideratul unitatii national-statale sub garantia tuturor aliatilor, fara de care nu putea fi vorba de intrarea Romaniei in razboi, garantii pe care un stat mic era indreptatit sa le ceara.
La 4 august 1916 România semnează cu Antanta o conventie politica la care unul din puncte prevedea si recunoasterea dreptului la unitate deplina a României, tratativele fiind ingreunate adesea de atitudinile Rusiei ţariste si uneori ale Angliei.
Declaratia de razboi a României a provocat in rândurile Puterilor Centrale, ( Imperiul Austro Ungar si Imperiul German, la care s-au adaugat ulterior Bulgaria si Imperiul Otoman) mari probleme, agravand tensiunile dintre Austro Ungaria si Germania.
Conventia militara cu Antanta prevedea printre altele sprijin tactic dar si armament, România mobilizand pentru acest razboi 11% din populatia ţării adica 833.601 oameni.
Dar inca de la inceputul intrarii in razboi, România s-a vazut singură si lipsita de orice sprijin. Cele 400 de tone zilnic de armament si munitii promise nu au mai ajuns la destinatie, iar armata de est franco-engleza si Rusia nu si-au mai aratat sprijinul in luptele care au avut loc in conditiile in care Comandamentul militar al Puterilor Centrale a adus forte suplimentare agravand situatia României.
Spre sfarsitul anului 1916 armatele germane ocupaseră partea de sud a tarii, inclusiv Capitala si mai mult de jumatate din militarii romani isi pierdusera viaţa, in special pe campurile de lupta de la Marasesti, Marasti si Oituz.
Valuri de refugiati s-au indreptat spre Iasi, orasul care a devenit capitala Romaniei ce avea sa adaposteasca atat familia regala cat si sute de mii de oameni simpli din Oltenia, Muntenia si Dobrogea dar si multi afaceristi, industriasi sau bancheri.
Armistitiul cerut de germani la finele anului 1917 gaseste România in situatia de nu crede intr-o pace nevictorioasa si in dorinta de a continua lupta.
Anglia si Rusia deja semnasera armistitiul ceea ce determina ca România sa procedeze la fel.
Razboiul se termina cu o importanta consecinta: disparitia ultimelor mari imperii.
Problemele României au framantat cercurile Antantei intre anii 1917 si 1918, interventiile diplomatilor romani fiind hotaratoare privind configuratia teritoriala a României.
Românii aflati sub dominatie straina din Basarabia, Bucovina si Transilvania, au cerut prin adunari plebiscitare Unirea cu România din 27martie/9 aprilie, 15/28 noiembrie si 1 decembrie 1918 iar diplomatii români s-au indreptat spre Conferinta de Pace de la Paris cu cererea de recunoastere si confirmare in faţa Marilor Puteri si ale Forumului Pacii a aceste documente bazandu-se pe principiul autodeterminarii popoarelor la unitate nationala. Delegatia României a fost primita nefavorabil la Paris. Au urmat runde intregi de intalniri si convorbiri intre diplomatii români cu reprezentantii Marilor Puteri pe tot parcursul anului 1919.
Mai mult, dupa instaurarea Republicii Ungare a Sfaturilor, noile autoritati ungare nu au recunoscut dreptul poporului român din Transilvania la autodeterminare si a intreprins un atac asupra armatelor române dincolo de Tisa. O telegrama intre Kun si Lenin ce se referea la Romania consfintea o alianta prin care Armatele Rosie Ucrainiana si cele ale Ungariei urmau sa atace România deschizand un front de peste 1000 de km.
La 4 iunie 1920 se va semna Tratatul de la Trianon,  prin care Forumul Pacii recunoaste Unirea Transilvaniei cu Romania.

Cu Basarabia lucrurile nu au stat deloc usor.
Căderea ţarismului si triumful Revolutiei Ruse a proclamat dreptul tuturor popoarelor la autodeterminare, fapt confirmat la 5 decembrie 1917. Dar lucrurile au evoluat putin diferit.
Sa ne reamintim ca istoria Basarabiei incepe prin 1328 apoi teritoriul fusese cucerit de turci prin 1484 si cedat Rusiei dupa Pacea de la Bucureşti din 16/29 mai 1812, in urma razboiului ruso-turc.
Sarcina diplomatilor romani in special a lui N.Titulescu nu a fost usoara. Dupa luni intregi de scrisori, memorii , discutii purtate continuu cu aliatii s-a ajuns in final la semnarea de catre Franta, Italia, Marea Britanie, Japonia si România, la 28 octombrie 1920 a Protocolului Basarabiei prin care se recunostea suveranitatea României asupra Basarabiei ce includea si obligatia de a se acorda asistenta României in cazul oricarei tentative rusesti de a redobandi Basarabia.
Perdanţii de la masa tatativelor insa aveau sa se razbune cativa ani mai tarziu.
Asta vom vedea in urmatorul material.

Un comentariu

  1. Pingback: România în cel de al doilea război mondial | Calea spre succes

***********************************************************************************************************************************************

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: